SA VORBIM IUBITO

"Cioburi de inima vorbe de stele ecuatii fara contur infinitul vazut in spatiul ciobit de abstract!" Mi-am luat ratiunea si am raspandit-o peste tot,unde mai ramasese loc liber.Si apoi m-am dus sa ma razboiesc cu viata!E amurgul,e timpul de taina,in care tacut si pe inserat stam de vorba;sunt atatea de amintit,de masurat,freamatul dus ,clipa grabita,tot ce-i indepartat.

" Uita bataia ceasului din urma si nu fi ca oarba cartita ce scurma in pamant fara sa se opreasca caile sale nevazute !"mi-ai zis ,iar eu ti-am replicat ca odata candva tot ai sa iesi la starea inceputa si nesfarsita,n-o poti ocoli.Cat ai gandit n-ai sa mai poti gandi.

Vezi, vin atat de multe semne imbulzite;cele ramase si negraite: imagini nevazute nu vei mai prionde aievea in vise.Vezi acel hotar al clipelor din urma?

Dar tu te-ncordezi ca un arc viu,te vrei sageata,sa treci prin acea tinta alba ce arata oprirea pe care n-o crezi cea din urma.Sa nu fii asemeni cartitei ce scurma tunelul vietii, nici tu,caci de acolo daiin ce va spune slova,in iad sau rai.

Zici:_Ti-ai gresit,venind incoace,veacul in care ai pus piciorul,si fara sa ceara voie undeva un nor spala in treacat cerul,atmosfera,iar eu prabusit in grindina si-n apa nu mai intreb,caci nu mai vreau sa inteleg .Sau sa intreb,dar ce sa inteleg?

Ai primit toata zestrea si simtirea cat sa cuprinzi in tine toata omenirea,dar voia ta o crezi doar in dus,intors si-n vesnicire,nu ca acel nor stors,care a cazut in glod,iar apoi a urcat in abur ,sa inchege albul care spala cerul,crescand un ciclu si strabatand misterul fara sa stie cat de nesfarsit este si vesnic.

Asa-ti spunca sa stiica asemeni norului si tu nutrebuie sa te alungi din zare-n zare pe durate lungi,ci doar arunca-te in zbor spre multele planete si cara cu tine preaplinul lumii tale,lumii mele,ca sa traim larg si pe indelete.

Dar totul nu-i decat un vis al meu,neinchegarea spumei,si atunci, cumplit,as vrea sa stai in loc,sa nu stii alt drum si sa nu stii ca pamantul nu te tine,decat pulberea ce a ramas.

In gandurile elegiace ca ale poetilor iti geme timpul,sper ca nu-ti pasa doar de-al tau,pentru ca nu vlastare noi,vieti crescute,ar vrea sa-i cuprinda rostul si durata.

Arcul ti s-a rupt,sageata s-a frant.

O,stiu,te dor atatea amintiri!

Dar esti in netimp-inchide cartea roasa pe alocuri,iar in clipace se incheie dureroasa un fluture de somn iti inchide gura,iar pleoapa ta care sterge timpul coboara.

Vor veni varstele ce le-a crescut natura,asa ca priveste surazand schimbul ce vine cu ele!